Asistent personal profesionist

 

 

Cursul „Asistent personal profesionist” este un program de formare profesională autorizat  și recunoscut de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației și Cercetării, cod COR: 532904. Acest curs are o durată de 72 de ore și se adresează persoanelor care doresc să ofere sprijin direct persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor sau altor persoane aflate în dificultate, contribuind la îmbunătățirea calității vieții acestora.

Asistentul personal profesionist asigura, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul sau, îngrijirea și protecția adultului cu handicap grav sau accentuat pe baza nevoilor individuale ale acestuia, în condițiile Legii nr. 448/2006 privind protectia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

🎯 Obiectivul cursului:

Formarea competențelor necesare pentru a îngriji și sprijini persoane cu dizabilități, vârstnici sau persoane aflate în situații de dependență, contribuind la menținerea demnității și calității vieții acestora, în familie sau în comunitate.

 

🧑‍⚕️ Ce face un asistent personal profesionist:

Asistentul personal este o persoană calificată care oferă sprijin direct și zilnic unei persoane cu dizabilități sau cu nevoi speciale. Acesta lucrează la domiciliul persoanei asistate, în centre rezidențiale, în cadrul serviciilor sociale sau poate fi angajat în cadrul instituțiilor publice sau ONG-urilor.

 

Roluri și responsabilități:

  • Ajută la igiena personală (spălat, îmbrăcat, toaletă);
  • Sprijină în alimentație și hidratare;
  • Ajută la deplasare și mobilizare în spațiul de locuit;
  • Monitorizează starea de sănătate și semnalează orice schimbare către familie sau medic;
  • Administrează medicația conform instrucțiunilor;
  • Însoțește persoana asistată la medic, la plimbări sau în alte activități;
  • Sprijină comunicarea și socializarea;
  • Oferă sprijin emoțional și contribuie la integrarea socială a beneficiarului.

 

📘 Ce vei învăța la curs:

  • Legislația în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități;
  • Etica și responsabilitatea profesională;
  • Comunicare empatică și ascultare activă;
  • Tehnici de îngrijire și asistență zilnică;
  • Reguli de igienă, alimentație și siguranță;
  • Noțiuni de prim ajutor;
  • Colaborarea cu familia, medicii și instituțiile de asistență socială;
  • Dezvoltarea atitudinilor pozitive și non-discriminatorii față de persoanele vulnerabile.

 

🏆 Beneficii:

  • Obții un certificat recunoscut oficial în România și în UE;
  • Dobândești o meserie căutată pe piața muncii din domeniul social și medical;
  • Poți lucra în instituții publice, ONG-uri sau ca asistent personal angajat de familie;
  • Te califici pentru posturi în străinătate în domeniul îngrijirii persoanelor cu nevoi speciale;
  • Ai oportunitatea de a contribui la schimbarea reală a vieții unei persoane.

 

📍 Cui se adresează cursul:

  • Persoanelor care îngrijesc membri ai familiei și vor să obțină o calificare;
  • Celor care doresc să își schimbe cariera și să activeze în domeniul asistenței sociale;
  • Persoanelor care vor să lucreze legal în străinătate în domeniul îngrijirii;
  • Oricui dorește să contribuie activ la incluziunea și sprijinirea persoanelor vulnerabile.



Acte necesare pentru înscriere:

  • Copie BI/CI sau pentru cetățenii străini: permis de ședere legal în Romania emis de Inspectoratul general pentru Imigrări

  • Pașaport valid

  • Certificat naștere

  • Certificat căsătorie (dacă este cazul)

  • Acte studii (invatamant obligatoriu)

  • Certificat de cunoașterea limbii romane nivel minim C1, pentru cetățenii străini.

 

Sunt incluse în tariful de participare:

  • Suportul de curs

  • Examinare și eliberarea certificatului de calificare/absolvire

  • Materiale didactice

 

Cursul se desfășoară exclusiv ONLINE! Și este valabil în toată Romania!

📞 Pentru înscrieri și informații suplimentare: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., linkul de înscriere la curs de pe edu.mydigitalconstruct.ro